Bihorul este printre puţinele judeţe din ţară unde există probleme deosebite privind spaţiile necesare sediilor în care să-şi desfăşoare corespunzător activitatea Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).


Deocamdată, se menţine o stare incertă chiar în ceea ce priveşte actualul sediu al Centrului Judeţean Bihor al APIA. Rămâne de văzut cum se va soluţiona situaţia respectivă. Vestea bună este, însă, că APIA Bucureşti are stabilite fonduri, în bugetul pe acest an, pentru realizarea de sedii noi.
Aşa cum s-a comunicat Centrului Judeţean APIA Bihor, este stabilit ca în cursul acestui an să se construiască, în judeţul nostru, 6 sedii noi pentru centrele locale APIA din Aleşd, Beiuş, Marghita, Salonta, Săcueni şi Tinca. "Stabilirea celor 6 dintre cele 8 centre locale pe care le avem, s-a făcut ţinându-se cont că, în localităţile amintite, nu sunt condiţii, la ora actuală, pentru ca activitatea să se poată desfăşura la parametri normali", a precizat dl. ing. Ioan Grec - directorul Centrului Judeţean Bihor al APIA.
În momentul de faţă s-a stabilit terenul pe care se vor amplasa noile sedii. Licitaţia pentru efectuarea lucrărilor intră în atribuţiile APIA Bucureşti, instituţie care alocă şi fondurile necesare investiţiilor respective.