* Banca Naţională se aşteaptă la o perioadă destul de agitată pentru cursul valutar Banca Naţională a României se aşteaptă la o vară destul de agitată pentru cursul valutar. Şi acest lucru întrucât intrările masive de capital, fie instituţionale, fie de la persoane fizice, vor conduce la o apreciere a monedei naţionale, ceea ce-i uşureaza munca de ţinere în frâu a inflaţiei. Pe de altă parte, însă, intrările de capital speculativ sunt încă destul de mari, iar BNR nu are cum să le pună capăt atât timp cât economia românească nu permite diminuarea dobânzii de intervenţie, aflată în strânsă legătură cu inflaţia. În capitolul dedicat cursului valutar din Raportul trimestrial asupra inflaţiei, publicat de Banca Naţională a României (BNR), se specifică, la factorii ce vor influenţa în mod vizibil jocul, sporirea sezonieră a remiterilor din străinătate ale nerezidenţilor şi (...) dinamica ridicată a investiţiilor directe. Mai concret, cursul de schimb va fi influenţat puternic de repatrierea câştigurilor românilor care muncesc în străinătate. Ele pot fi în acest moment destul de numeroase pentru că se vor îndrepta nu numai în direcţia unor investiţii, ci şi către consum, respectiv petrecerea unor concedii şi vacanţe. Confruntată cu intrări masive de valută, cu influenţa directă asupra creşterii cererii, piaţa valutară va consemna diminuări de moment ale cotaţiilor valutelor. Fenomenul nu este unul inedit, anul trecut euro coborând în sezonul estival către 3,4 RON. Evoluţia dolarului este şi mai puţin previzibilă, el fiind dependent atât de euro, cât şi de piaţa monetară internaţională. La acest lucru se mai adaugă incertitudinea legată de raportul euro/dolar la nivel internaţional.