După aderarea la UE Preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii, Ovidiu Nicolescu, a declarat, ieri, că 20-25% dintre firmele mici şi mijlocii din România şi-ar putea înceta activitatea, în primii ani după aderarea la Uniunea Europeană, pentru că nu vor putea face faţă concurenţei. El aprecizat că integrarea în UE va afecta firme cu activităţi în toate domeniile, în special cele din industria prelucrătoare şi din sfera serviciilor. "În Spania, Grecia şi Portugalia, în primii trei ani după aderare, între 15 şi 30% dintre întreprinderile mici şi mijlocii au fost închise. Este foarte probabil ca 20-25% dintre firmele româneşti să nu facă faţă concurenţei", a spus Nicolescu. El a adăugat că efectele aderării vor putea fi limitate printr-o campanie de informare, training şi consultanţă acordată firmelor româneşti.