Un nou proiect cu finanţare europeană finalizat de CCI Bihor
Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Bihor a finalizat încă un proiect cu finanţare europeană proiect intitulat "Unitate şi diversitate în turismul Euroregiunii Bhor-Hajdu Bihar". Proiectul face parte din Programul România-Ungaria, PHARE CBC 2004/Interreg III A. Acest eveniment a fost marcat, ieri, prin organizarea, la Oradea, de către CCI Bihor, a unei conferinţe de final de proiect.
Într-un asemenea cadru organizatoric, domnul Ioan Micula, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Bihor, a evidenţiat faptul că, în ultimii nouă ani, instituţia pe care o reprezintă a reuşit să concretizeze cinci proiecte cu finanţare nerambursabilă PHARE CBC, valoarea totală a proiectelor respective fiind de peste 171.800 de euro. Acum, prin rezultatul acestui proiect, cel de al V-lea, s-a consolidat, ca demers, promovarea integrată a Euroregiunii Bihor-Hajdu Bihar ca pe o destinaţie turistică europeană. "Turismul funcţionează în toate cazurile ca un catalizator în dezvoltarea economică a zonei, fiind un factor important în evoluţia unor domenii de activitate, precum piaţa forţei de muncă, infrastructura şi serviciile conexe ale turismului, determinând creşterea investiţiilor, construirea de noi societăţi comerciale cu profil turistic, promovarea meşteşugurilor şi a tradiţiilor culturale şi reabilitarea arhitectonică a localităţilor", a menţionat dl. Ioan Micula, iar într-un asemenea context, proiectul finalizat acum de către CCI Bihor răspunde şi serveşte unor astfel de obiective ale turismului.
Proiectul "Unitate şi diversitate în turismul Euroregiunii Bihor-Hajdu Bihar", beneficiar fiind CCI Bihor, are ca parteneri Agenţia de Dezvoltare a judeţului Hajdu Bihar şi Camera de Comerţ şi Industrie Hajdu Bihar (Ungaria). Durata proiectului a fost de 12 luni, el demarând la 1 decembrie 2006. Valoarea acestui proiect a fost de 74.200 de euro, cea mai mare valoare dintre toate proiectele de până acum, cofinanţarea beneficiarului fiind de 7500 de euro.
În prezentarea făcută de dl. Constantin Badea, directorul general al CCI Bihor şi managerul proiectului respectiv, reţinem că scopul proiectului a constat în "dezvoltarea durabilă şi diversificată a turismului transfrontalier pe baza valorificării superioare a potenţialului turistic existent şi a intensificării relaţiilor de cooperare transfrontalieră între agenţii economici, camerele de comerţ şi agenţiile de dezvoltare din regiune, promovarea integrată a Euroregiunii Bihor-Hajdu Bihar ca pe o destinaţie turistică europeană, pe baza realizării a 6 pachete turistice comune şi a unei mărci turistice distincte".
Rezultatul acestui proiect este realizarea unei broşuri (60 de pagini) care conţine 6 pachete turistice comune în limbile română (1500 bucăţi), maghiară (1600 bucăţi), engleză (1500 bucăţi), germană (1500 bucăţi), franceză (1500 bucăţi), italiană (1500 bucăţi). Totodată, s-au realizat 1000 de CD-uri multimedia, cu informaţii (în limbile română, maghiară, engleză, germană, franceză şi italiană) referitoare la destinaţia turistică euroregională. S-a realizat şi un portal de turism (www.tourismbihor.info) conţinând 350 de imagini despre zona turistică, dar şi o marcă turistică distinctă (Bihor-Hajdu Bihar, destinaţie turistică europeană).
Broşura "Unitate şi diversitate în turismul Euroregiunii Bihor-Hajdu Bihar" conţine pachete turistice în Euroregiunea Bihor-Hajdu Bihar, pe domeniul cultural, religios şi de patrimoniu; pe domeniul peisagistic; pe domeniul balnear; pe domeniul tradiţii rurale; pe domeniul turismului de agrement şi pe domeniul turismului de afaceri.
Aceste materiale se vor difuza, reprezentând mijloace de informare, aşa cum a specificat dl. Constantin Badea, la toate primăriile din judeţ, la ambasadele din România, la Agenţiile de Dezvoltare Regională, la camerele de comerţ şi industrie din ţară şi din Ungaria, dar şi în reţeaua hotelieră.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.