Ultima oră Despăgubiri pentru îngheţ, Prime, pentru lapte...
Societăţilor comerciale şi asociaţiilor cu profil de activitate agricol care au avut culturile asigurate le-a surâs şansa de a beneficia de despăgubiri, în urma calamitării unor suprafeţe de culturi agricole afectate datorită îngheţului din iarna 2002-2003. În Bihor, S.C. AGROIND S.A. Cauaceu, Asociaţia Agricolă SÂNNPAL Sântandrei şi S.C. AGROCONSULT Livada S.R.L. au depus documentaţiile tehnice privind suprafeţele calamitate (de grâu şi orzoaică de toamnă, total 51 ha), iar acum li s-au acordat despăgubiri în valoare totală de 182.320.000 lei.
O altă categorie de agricultori - producătorii de lapte - vor primi, începând de astăzi, banii reprezentând subvenţia (sprijin bugetar) pentru cantitatea de lapte predată agenţilor economici procesatori, în perioada ianuarie - 31 martie a.c. Suma totală este de 1.021.499.000 lei. Urmează, probabil în două-trei săptămâni virarea a încă aproximativ 1,5 miliarde lei, echivalentul primelor la lapte pe lunile aprilie - mai.
După cum am fost informaţi, la închiderea ediţiei, D.G.A.I.A. Bihor a primit în cont aproape 6 miliarde de lei, sumă reprezentând sprijin bugetar, acordat producătorilor agricoli. De astăzi, banii vor fi viraţi beneficiarilor - persoane fizice şi/sau juridice - fie în conturile acestora de la bănci, fie expediaţi prin mandat poştal.
Pe lângă despăgubirile pentru îngheţ şi prima la lapte, din cele 6 miliarde de lei se alocă subvenţii şi pentru zootehnie, conform prevederilor H.G. 1556/2002, pentru motorină (H.G. 109/2003) şi pentru sămânţă (H.G. 1588/2002), beneficiarii urmând să primească sumele cuvenite conform documentaţiilor depuse la D.G.A.I.A. Bihor.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.