Trecerea României la moneda europeană ar putea fi amânată
România ar putea amâna data de trecere la moneda europeană, stabilită pentru anul 2014, luând astfel exemplul Poloniei, care a amânat cu patru ani procesul de adoptare, afirmă guvernatorul Băncii Naţionale a Românei (BNR), Mugur Isărescu, într-un seminar dedicat integrării europene a României din perspectiva sistemului bancar. Guvernatorul a precizat că adoptarea euro reprezintă un proces care va avea repercusiuni, şi, deşi, românii vor în marea lor majoritate să treacă la euro, asta va însemna şi rearanjarea în sus a preţurilor. România îşi va pierde independenţa politicii monetare, va prezenta o volatilitate economică, în sensul unei scăderi a flexibilităţii pieţei muncii şi a salariilor, iar preţurile vor fi aliniate la nivel european. Un alt efect este reprezentat de deschiderea pieţei bancare la concurenţa din Uniunea Europeană. În vederea adoptării euro, România trebuie să continue procesul de scădere a inflaţiei, care va atinge circa 5 la sută în 2006, şi să implementeze strategia de ţintire directă a inflaţiei. De asemenea, în perioada 2007 - 2009, România va trebui să consolideze scăderea inflaţiei (cu 1,5 puncte procentuale peste cei mai performanţi trei membri ai UE) şi o piaţă internă de capitaluri pe termen lung cu rata dobânzii cu două puncte procentuale peste primii trei membri ai UE din punct de vedere economic. Ultimul pas în direcţia introducerii euro ca monedă unică pe piaţa românească va fi participarea obligatorie, în perioada 2010 - 2012, la Mecanismul Cursurilor de Schimb (Exchange Rate Mecanism - ERM) II, ce reprezintă una dintre condiţiile Tratatului de la Maastricht, ce trebuie îndeplinită înainte de adoptarea monedei unice de către ţările nou intrate în Uniunea Europeană.
România ar urma să se integreze în zona euro în intervalul 2010 - 2014, cu trei ani mai târziu decât Ungaria, care va face acest pas în 2011, şi mult după Slovacia, care va adopta moneda europeană până în 2009, potrivit unui studiu al Băncii Centrale Europene (BCE). Slovacia va intra în zona euro în perioada 2008 - 2009, urmată de Republica Cehă, Ungaria şi Polonia - 2014.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.