Transformarea formei juridice a societăţii comerciale
Înregistrarea menţiunilor privind transformarea formei juridice a unei societăţi comerciale în Registrul Comerţului presupune depunerea unei documentaţii la Oficiul Registrului Comerţului, în raza căruia firma îşi stabileşte sediul social, la ghişeu sau prin corespondenţă. Soluţionarea cererii revine în sarcina judecătorului delegat.
Cererea de înregistrare a menţiunilor privind transformarea formei juridice a unei societăţi comerciale (în original) în Registrul Comerţului, potrivit art. 205 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie să fie însoţită de următoarele documente: actul modificator al actului constitutiv (hotărârea adunării generale a asociaţilor/acţionarilor, decizia asociatului unic sau actul adiţional la actul constitutiv, original); actul constitutiv, corespunzător noii forme juridice de societate (original); certificatul de înregistrare şi, după caz, anexa/anexele (original). De asemenea, mai trebuie depuse, atunci când situaţia o cere: alte acte doveditoare - declaraţii pe proprie răspundere ale asociaţilor/acţionarilor nou cooptaţi/administratorilor sau cenzorilor nou numiţi (originale), specimenele de semnătură ale reprezentanţilor legali (original), dovezile privind efectuarea vărsămintelor noilor aporturi pentru majorarea capitalului social (copii) etc.; declaraţia-tip pe propria răspundere semnată de asociaţi sau de administratori din care să rezulte, după caz, că: persoana juridică nu desfăşoară, la sediul social sau la sediile secundare, activităţile declarate, o perioadă de maximum 3 ani (model 1 - original); persoana juridică îndeplineşte condiţiile de funcţionare prevăzute de legislaţia specifică în domeniul sanitar, sanitar-veterinar, al protecţiei mediului şi protecţiei muncii pentru activităţile precizate în declaraţia-tip (model 2 - original). De asemenea, mai trebuie depuse, dacă este cazul: alte avize prealabile prevăzute de legile speciale (copie); împuternicire specială sau avocaţială pentru persoanele desemnate să îndeplinească formalităţile legale (original).
Alături de aceste documente, solicitantul trebuie să facă dovada privind plata taxelor/tarifelor legale: taxa judiciară de timbru, în original; timbre judiciare; taxă de registru; tariful de publicare în Monitorul Oficial, Partea a IV-a.
Documentele se depun la Oficiul Registrului Comerţului (ORC) în raza căruia firma îşi stabileşte sediul social, la ghişeu sau prin corespondenţă. Soluţionarea cererii revine în competenţa judecătorului delegat care poate dispune administrarea şi a altor acte doveditoare decât cele enumerate. Copiile de pe actele doveditoare vor fi certificate pentru conformitate cu originalele, sub semnătură, cu menţionarea în clar a numelui, de către persoanele care, potrivit legii, pot întocmi şi semna cererea. În cazul persoanelor fizice/juridice nerezidente, actele trebuie depuse în original (sau copii certificate), traducerea acestora fiind realizată de un traducător autorizat a cărui semnătură să fie legalizată de un notar public.

Comentarii
Nu există nici un comentariu.