*Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a început, în această săptămînă, să trimită populaţiei plicurile care conţin declaraţiile de venit aferente anului fiscal 2006. * Categoriile de contribuabili care au obligaţia depunerii "Declaraţiei speciale privind veniturile realizate" - cod 200. Asemeni anului trecut, şi în acest an se aplică la scară naţională sistemul de trimitere/primire prin poştă a "Declaraţiei speciale privind veniturile realizate" - cod 200. Declaraţia de venit pe anul 2006 trebuie transmisă doar de către contribuabilii care au obţinut venituri din activităţi independente, cedarea folosinţei bunurilor, câştiguri din transferul titlurilor de valoare. De asemenea, au obligaţia să completeze aceste declaraţii contribuabilii care au obţinut venituri din activităţi agricole, din activităţi comerciale. Contribuabilii persoane fizice române, cu domiciliul în România, nu au obligaţia să depună declaraţia de venit, dacă anul trecut au obţinut numai venituri a căror impunere este finală. Din această categorie fac parte veniturile din salarii sau asimilate acestora, din pensii, din dividende, din dobânzi, din premii şi jocuri de noroc, veniturile nete determinate pe bază de norme de venit, precum şi veniturile din alte surse a căror impunere este finală. Pachetul informaţional cuprinde două formulare ale declaraţiei speciale privind veniturile realizate, personalizată, ghidul de completare a formularelor, scrisoarea adresată contribuabililor, precum şi plicul destinat trimiterii către contribuabili a declaraţiilor la organul fiscal. Persoanele fizice vor trebui ca, după completarea celor două formulare de declaraţie de venit, să introducă un exemplar în plicul primit, păstrând celălalt document. "Pentru transmiterea prin poştă a declaraţiei de venit completate, recomandăm contribuabililor să utilizeze plicul cu indicativul CR primit, acesta fiind un plic special, pentru care nu trebuie să achite taxele poştale. În cazul în care vor utiliza un alt plic, taxele poştale vor fi suportate de contribuabili" - ne-a precizat domnul Vasile Farc, purtător de cuvând în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bihor. Termenul final de transmitere a declaraţiilor de venit la unităţile fiscale este 15 mai 2007. Cei care trec de jumătatea lunii şi nu le returnează sunt pasibili de a fi amendaţi cu 10 până la 100 de lei, în funcţie de întârziere. De asemenea, trebuie menţionat că termenul de 15 mai 2007 reprezintă termen de decădere pentru contribuabilii persoane fizice care dispun asupra destinaţiei sumei reprezentând până la 2 % din impozitul pe venitul net anual impozabil datorat pentru sponsorizarea entităţilor nonprofit. Pentru informaţii şi lămuriri suplimentare, cei interesaţi se pot adresa Compartimentului de asistenţă din cadrul unităţii fiscale teritoriale sau Serviciului Metodologie şi Asistenţă contribuabili din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bihor, camera 303 sau telefon 0259.433.056.