Sprijinul nerambursabil acordat pentru un tânăr fermier este de minimum 10.000 de euro şi maximum 25.000 de euro.
Până în data de 30 septembrie, la Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (OJPDR) Bihor se primesc cererile de finanţare a proiectelor pentru instalarea tinerilor fermieri în mediul rural. Suma totală alocată prin Măsura 112 "Instalarea tinerilor fermieri" pentru finanţarea proiectelor este de 61.426.400 milioane de euro. Sprijinul acordat în cadrul acestei măsuri are ca scop dezvoltarea exploataţiilor agricole, care produc în principal produse agricole vegetale şi animale (materie primă) pentru consumul uman şi hrana animalelor. Beneficiarii eligibili ai Măsurii 112 sunt fermierii în vârstă de până la 40 de ani (neîmpliniţi la data depunerii Cererii de finanţare), persoane fizice sau juridice care practică în principal activităţi agricole şi a căror exploataţie agricolă are o dimensiune economică cuprinsă între 6 şi 40 UDE (Unitate de Dimensiune Economică), situată pe teritoriul ţării şi înregistrată în Registrul fermelor şi Registrul agricol. Reamintim că, pentru a putea primi sprijin financiar, solicitantul trebuie să îndeplinească mai multe condiţii: să aibă vârsta sub 40 de ani şi să se instaleze pentru prima dată în exploataţia agricolă ca şi conducător (şef) al acesteia; să deţină sau să se angajeze să dobândească competenţe şi calificări profesionale în raport cu activitatea pe care urmează să o desfăşoare şi să prezintă un plan de afaceri pentru dezvoltarea activităţilor din cadrul exploataţiei agricole.