Activitatea din industrie, construcţii, comerţul cu amănuntul şi servicii va înregistra, în lunile iunie-iulie, o creştere în raport cu cele trei luni anterioare, potrivit estimărilor exprimate în luna mai 2005 de managerii societăţilor comerciale, informează Institutul Naţional de Statistică (INS). Rezultatele anchetei evidenţiază faptul că în perioada de referinţă volumul producţiei din industria prelucrătoare va avea în continuare o tendinţă de creştere, asemeni numărului de salariaţi. Cât priveşte preţurile produselor industriale, acestea vor urca în perioada următoare, dar se estimează, totuşi, un ritm mai lent. În activitatea de construcţii se va înregistra şi în următoarea perioadă o tendinţă de creştere a volumului producţiei, corelată cu cea a stocului de contracte şi comenzi. Referitor la numărul de salariaţi, se preconizează, de asemenea, o tendinţă ascendentă, atât pe ansamblul sectorului, cât şi pe grupe de mărime a întreprinderilor, iar preţurile lucrărilor de construcţii vor creste. Managerii întreprinderilor comerciale prognozează creşterea vânzărilor de mărfuri, iar managerii din sectorul de servicii sunt optimişti în privinţa cererii de servicii pentru perioada analizată. Rezultatele au fost obţinute prin anchete de conjunctură în rândul managerilor întreprinderilor, cu privire la tendinţele de evoluţie ale activităţii economice, efectuate pe baza unor eşantioane reprezentative în domeniul industriei prelucrătoare (2.502 agenţi economici), construcţiilor (722), comerţului cu amănuntul (1.105) şi serviciilor (869).