Taxele pentru operaţiunile efectuate în registrul comerţului
Taxele pentru operaţiunile efectuate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ORC) de pe lângă Tribunal au fost aprobate prin H.G. nr. 913/10.06.2004 şi H.G. nr. 1422/2006/11.10.2006.
Oficiul Naţional al Registrului Comerţului de pe lângă Tribunal colectează taxe şi tarife aferente unor activităţi şi/sau fonduri cu destinaţie specială şi, după caz, le virează în contul entităţilor beneficiare, în temeiul unor prevederi legale exprese. Potrivit legii, entităţile beneficiare, după caz, suportă comisioanele percepute pentru operaţiunile de plăţi derulate prin intermediul sistemului de decontare şi plăţi aferente virării taxelor şi tarifelor prevăzute prin lege. Pentru operaţiunile de colectare şi virare în contul entităţilor beneficiare a taxelor aferente activităţilor şi/sau fondurilor cu destinaţie specială, Oficiul Naţional al Registrului Comertului percepe un comision suportat de entitatea beneficiară.
Dar să vedem, în cele ce urmează, taxele percepute pentru operaţiunile efectuate de Oficiul Registrului Comerţului: pentru persoane fizice şi asociaţii familiale - verificare denumire firmă şi rezervare - 10 RON; înregistrarea în registrul comerţului a autorizaţiei - 30 RON; modificarea uneia sau a mai multor înregistrări - 10 RON. Consultare baze de date: verificare disponibilitate o denumire firmă / emblema - 10 RON; verificare unicitate un sediu/asociat unic - 10 RON. La înregistrarea în registrul comerţului (înmatriculare persoane juridice, sucursale) sau ca urmare a schimbării sediului social în alt judeţ taxa se încasează la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă tribunalul de unde se schimbă sediul social. Pentru: schimbarea formei juridice, ORC percepe o taxă de 120 RON; în cazul înregistrării în registrul comerţului a unui element al actului constitutiv, precum şi a altor date care, potrivit legii, se menţionează sau se înregistrează în registrul comerţului, precum şi în cazul rezervării denumirii firmei, respectiv rezervării emblemei - taxa este de 30 RON/ element. În cazul preschimbării certificatului de înregistrare în mod curent, ca urmare a unor modificări - 10 RON; depunere situaţii financiare anuale sau la lichidare - 10 RON. Cei care solicită eliberarea de documente din registrul comerţului: extras de registru - 30 RON; certificat constatator - 30 RON; copii certificate - 4 + 0,2/pagină certificată; duplicat: certificat înregistrare; anexa - 10 RON.
În ceea ce priveşte comisioanele pentru servicii oferite de Oficiul Registrului Comerţului, acestea sunt următoarele: obţinere Cod unic de înregistrare (C.U.I.); transmitere spre publicare în Monitorul Oficial al României a actelor prevăzute de lege; obţinere cazier fiscal şi altele asemenea, potrivit legii - 10 RON.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.