Taxă la oră pentru brutării şi supermarketuri
• Inspecţia sanitar-veterinară îi va costa pe patronii care activează în domeniul alimentar 50 de lei/oră
Tariful fix pentru o oră de inspecţie în unităţile alimentare care procesează produse de origine non animală se ridică la 48,6 lei, tariful fiind stabilit în raport cu costurile de salarizare şi perfecţionare a personalului, potrivit Ordinului 85 al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) publicat în Monitorul Oficial, în data de 6 aprilie. Controalele durează între o oră şi opt ore şi se efectuează de regulă lunar. Cele mai scurte controale şi, implicit, cele mai ieftine durează o oră şi vizează unităţile de morărit şi panificaţie cu producţie mică, fabricile de apă minerală de capacitate mică şi miniberăriile. Firmele care vor plăti cel mai mult, întrucât controalele durează între şase şi opt ore, sunt unităţile de fabricare a vinurilor, cele de fabricare a berii cu capacitate de peste 800.000-1,6 milioane hl/an, precum şi fabricile de ciocolată, supermarketurile, fabricile de prelucrare a zahărului şi de producere a sucurilor din legume şi fructe.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.