Tarifele gazelor naturale furnizate populaţiei vor creşte, la 11 noiembrie, cu 8,1%-8,5%, ca urmare a scumpirii gazelor din producţia internă, pe fondul divergenţelor între producători şi distribuitori, a anunţat Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Gazelor Naturale (ANRGN). Decizia a fost luată vineri, într-o şedinţă de urgenţă a Consiliului Consultativ al ANRGN, potrivit unui comunicat al Autorităţii. Instituţia a anunţat, la mijlocul lunii septembrie, că preţurile finale reglementate la gaze naturale urmau să rămână nemodificate până la sfârşitul acestui an. Preţul gazelor naturale pentru consumatorii casnici cu un consum de până la 2.400 metri cubi pe an, unde se încadrează cea mai mare parte a consumatorilor, va creşte la 11 noiembrie de la 843,43 lei/1.000 metri cubi la 911,55 lei/1.000 metri cubi, în cazul Distrigaz Sud, respectiv de la 842,99 lei/1.000 metri cubi la 911,11 lei/1.000 metri cubi, în cazul E.ON Gaz România. Distrigaz Sud şi E.ON Gaz sunt cei mai mari distribuitori pe piaţa de profil. Majorarea a fost determinată de creşterea preţului pentru gazele din producţia internă, de la 330 lei/1.000 metri cubi, nivelul calculat anterior de ANRGN pentru trimestrul al patrulea, la 397,5 lei/1.000 metri cubi. ANRGN a arătat că recalcularea preţurilor a avut loc pentru că nu au fost soluţionate divergenţele între producătorii şi distribuitorii de gaze naturale, legate de preţul de achiziţie a gazelor. ANRGN a mai anunţat că analizează variantele de ajustare a preţului la producător pentru anul 2007, având în vedere angajamentul României asumat în negocierile cu Uniunea Europeană privind Capitolul XIV - Energia, iar calendarul va fi făcut public în cursul lunii noiembrie.