Prin Hotărârea de Guvern nr. 768/14 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României (nr. 541/22 iunie a.c.), se prevede acordarea, în acest an, de sprijin financiar pentru înfiinţarea de plantaţii pomicole şi viticole şi de arbuşti fructiferi. Fondurile sunt alocate din bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale. Abordăm acest subiect, însistând asupra unor detalii, dând curs, astfel, solicitărilor primite din partea multor persoane interesate să facă o investiţie în domeniul pomi-viticol, investiţie susţinută, ca efort finaniar, şi prin fonduri alocate de la bugetul statului. Să reţinem faptul că sprijinul financiar este diferenţiat astfel: 1998 RON/hectar se acordă pentru înfiinţarea plantaţiilor pomicole cu specii seminţoase (măr, păr); 989 RON/hectar - pentru specii sâmburoase (cais, piersic, prun, vişin, migdal şi nuc); 1133 RON/hectar - pentru arbuşti fructiferi, iar 5540 RON/hectar se acordă pentru înfiinţarea de vie nobilă. Suprafeţele minime eligibile sunt de la 1 hectar, pentru pomi fructiferi şi vie nobilă, şi de la 0,3 hectare în cazul arbuştilor fructiferi. Cum se poate beneficia de un asemenea sprijin financiar aflăm de la d-na ing. Florica Burdescu, director executiv adjunct la Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Bihor - Direcţia de Inspecţii: "Sprijinul bugetar se acordă pe baza cererii scrise însoţită de mai multe documente justificative: copie după actul care face dovada formei de constituire a exploataţiei agricole, copie după actul de identitate (în cazul persoanei fizice) sau după certificatul de înmatriculare şi certificatul de înregistrare fiscală, în cazul persoanei juridice; document ce atestă înscrierea în Registrul fermelor sau în Registrul plantaţiilor viticole; menţionarea soiurilor pe care doreşte să le cultive, soiuri existente în Catalogul oficial al soiurilor de plante de cultură din România; copie de pe proiectul de înfiinţare a plantaţiei,document avizat de către unitatea de cercetare de profil din zonă - pentru suprafeţe minime de 3 hectare viţă de vie, 2 hectare pomi şi 0,5 hectare arbuşti fructiferi; copie după certificatul de valoare biologică, menţionându-se categoria de material săritor." Dosarul astfel întocmit se depunde la primăria pe a cărei rază administrativ-teritorială se află amplasat trenul solicitantului, iar dosarul este analizat (verificat) de către specialiştii de la centrul agricol respectiv şi se înaintează Sucursalei Bihor a Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). După aprobare, finanţarea se face direct beneficiarului. Ca termen de depunere a cererii şi a documentaţiei necesare, există două date: până la 25 august a.c., pentru plantările de primăvară, respectiv până la 24 noiembrie a.c., pentru plantaţiile ce se înfiinţează în toamnă. Ca noutate de ultimă oră, potrivit declaraţiei de ieri a ministrului Agriculturii, Gospodăririi Apelor şi Pădurilor, Ministerul Agriculturii are în proiect acordarea unor subvenţii de 10.000 lei vechi/litru de motorină pentru producătorii agricoli care înfiinţează noi plantaţii.