Subvenţii destinate agriculturii, cu respectarea normelor europene
Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Bihor a început, din 13 februarie a.c., un amplu program de instruire a specialiştilor din agricultură şi a producătorilor agricoli din judeţ, tematica, destul de complexă, fiind acordarea şi modul de accesare a subvenţiilor pentru agricultură, cu respectarea normelor europene.
Acest program de instruire se derulează pe centre zonale, sub coordonarea directorilor şi directorilor executivi adjuncţi şi a specialiştilor DADR Bihor, Oficiului Judeţean de Consultanţă Agricolă (OJCA) Bihor şi Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) - Sucursala Bihor. "Anul 2007 este primul an în care subvenţiile pentru agricultură se acordă cu respectarea normelor europene. Pentru a beneficia de acest sprijin financiar, a continuat dl. ing Ioan Seracin, director executiv al DADR Bihor, se impune cunoaşterea cadrului legislativ şi a altor reglementări în domeniu, cât şi a modului de întocmire şi depunere a documentaţiilor necesare pentru a se beneficia de sprijin financiar. Iar responsabilitatea absorbţiei fondurilor europene, a subvenţiilor acordate în 2007 revine deopotrivă specialiştilor agricoli, personalului serviciului agricol comunal, dar şi producătorilor agricoli sau crescătorilor de animale".
Într-un asemenea context, la instruirile pe centre zonale participă, pe lângă personalul specializat al DADR, OJCA şi APIA, personalul serviciilor comunale şi orăşeneşti, reprezentanţii societăţilor agricole, producători agricoli şi crescători de animale. În cadrul acestor întâlniri pe centre zonale se abordează atât prevederile legislative vizând acordarea sprijinului financiar, organizarea pe asociaţii profesionale, grupuri de producători, cooperative agricole şi alte forme asociative, stimularea investiţiilor în agricultură, cât şi prezentarea noului registru agricol pentru perioada 2007-2012, dar şi aplicaţii practice privind completarea "cererii model" de plată pentru schemele de sprijin pe suprafaţă pentru anul 2007.
Primele centre zonale unde au avut loc asemenea instruiri au fost Săcueni şi Valea lui Mihai (în data de 13 februarie), Aleşd şi Borod (în 14 februarie). Astăzi, astfel de întâlniri au loc la Beiuş (ora 9.00) şi la Ştei (ora 13.00). În data de 19 februarie urmează centrul zonal Salonta (ora 9.00), respectiv Tinca (ora 13.00), iar în 20 februarie, la Sălard (ora 9.00) şi la Marghita (ora 13.00), instruirile fiind programate la primăriile localităţilor respective. Programul de instruire se va încheia în data de 21 februarie a.c., ora 9.00, la sediul DADR Bihor, pentru centrul zonal Oradea.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.