Încă o tranşă de peste opt miliarde lei Pentru agricultorii bihoreni se intensifică ritmul în care li se alocă fondurile reprezentând sprijin financiar, conform diferitelor prevederi guvernamentale, fie în sectorul vegetal, fie în cel zootehnic. Spre exemplu, acum, aşa cum ne-a comunicat drd. ing. Florian Pavel, director executiv al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (D.A.D.R.) Bihor, a sosit o nouă tranşă de bani (6,7 miliarde de lei) destinată beneficiarilor prevederii O.U.G. 61/2004 (acordarea a 2,5 milioane lei/hectar teren agricol lucrat, până în limita a cinci hectare). Aceşti bani sunt pentru lucrările agricole de toamnă - însămânţări, adică un milion de lei la hectar. "Suma este conform solicitării pe baza documentelor depuse, din teritoriu, la D.A.D.R., până în 22 octombrie 2004. Pe măsură ce se vor centraliza următoarele cereri, urmează să ne fie repartizate noi fonduri pentru agricultorii bihoreni" - a precizat dl Florian Pavel. Pe lângă această sumă de 6, 7 miliarde lei, Bihorul a mai primit peste 1,3 miliarde lei reprezentând prima alocată la carnea de pasăre (348 milioane lei) şi la carnea de porc (un miliard de lei) predată de crescătorii de animale unităţilor procesatoare.