Subvenţia pentru crescătorii de ovine a fost majorată
Subvenţia acordată crescătorilor de ovine în acest an a fost majorată de la 25 de lei la 35 de lei pe cap de animal, iar condiţiile de acordare au rămas aceleaşi, a declarat ministrul Agriculturii, Dacian Cioloş.
"Ne gândim să implicăm şi asociaţiile de crescători în procesul de acordare a subvenţiilor, dar trebuie să vedem reprezentativitatea acestor asociaţii şi să stabilim nişte reguli, pentru că responsabilitatea financiară este a ministerului. Nu mă refer la faptul că asociaţiile ar urma să distribuie banii, dar, de exemplu, ar putea primi dosarele cu cererile de sprijin", a afirmat Cioloş.
Întrebat despre fondurile europene şi când vor putea fi accesate, ministrul a afirmat că cel mai probabil în ianuarie-februarie 2008 vor putea fi depuse proiecte pentru finanţare prin Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală 2007-2013. El a adăugat că în privinţa cofinanţării proiectelor de investiţii, ministerul poartă discuţii cu CEC şi alte bănci. "Ne gândim la nişte scheme de cofinanţare, prin care ministerul să acopere o parte din cheltuielile fermierilor cu creditele, cum ar fi dobânda", a afirmat Cioloş.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.