Sprijin bugetar acordat agricultorilor bihoreni
În prima decadă a lunii mai au fost repartizate noi fonduri bugetare reprezentând sprijin financiar destinat producătorilor agricoli bihoreni, conform documentaţiilor centralizate la Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Bihor şi înaintate ministerului de resort.
Aşa cum ne-a precizat dl ing. Florian Vesa, director executiv al DADR Bihor, suma totală decontată de minister şi trimisă de Direcţia agricolă în teritoriu, beneficiarilor, însumează aproape 11,7 miliarde lei. Reţinem, în acest sens, cele aproximativ două miliarde lei reprezentând prima la lapte, cele peste 6,5 miliarde lei destinate subvenţiilor în zootehnie (conform prevederilor HG 1594/2003), dar şi cele peste 3 miliarde lei având ca destinaţie creditul agricol (Legea 150/2003) sau alocaţiile bugetare de 45% pentru procurarea de tractoare şi echipamente agricole noi, alte sume fiind destinate ca subvenţie pentru depozitarea grâului de panificaţie, epizootii şi altele.
Calculând cât reprezintă subvenţiile destinate producătorilor agricoli bihoreni în perioada 1 ianuarie - 10 mai 2005, dl Florian Vesa concluzionează: "Suma totală, până acum, este de aproape 355 miliarde lei, din care ponderea o reprezintă bonurile valorice, de 188,6 miliarde lei".



Comentarii
Nu există nici un comentariu.