Secţia comercială a Tribunalului Bucureşti a admis, vineri, cererea investitorilor FNI de răscumpărare a banilor investiţi şi a obligat Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului să plătească această sumă în solidar cu SOV Invest. Cei 22.000 de investitori care au recuperat aproximativ 1.300 de miliarde de lei ar putea să-şi primească banii în toamna anului viitor, dacă până atunci vor fi parcurse toate etapele legale în acest caz. Concret, AVAS poate să facă apel, respectiv recurs la instanţele superioare împotriva decizie judecătoriei sector 3. Ovidiu Mazilescu, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Investitorilor FNI a declarat, după pronunţarea sentinţei, că hotărârea instanţei este un succes după un proces care a durat aproape cinci ani. Investitorii îşi vor recupera banii raportat la ultima valoare a unităţii de fond actualizate la suma de 103.720 de lei, la care se va adăuga rata inflaţiei. Astfel, AVAS este obligată de către instanţă să pună în aplicare contractul de fidejusiune.