Comisarii din cadrul Protecţiei Consumatorilor Bihor au verificat, luna aceasta, 54 de operatori economici care îşi desfăşoară activitatea în alimentaţie publică, pentru neregulile constatate fiind aplicate amenzi de aproape 800.000 de lei.

Pe parcursul lunii octombrie 2023, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Bihor (CJPC Bihor) a desfășurat la solicitarea ANPC Bucureşti şi în baza Planului Regional de Tematici pentru Trimestrul IV al CRPC RNV Cluj acțiuni de control la operatorii economici care prestează servicii de alimentaţie publică/restauraţie colectivă, fiind verificați 54 de operatori economici. Ținând cont de neregulile constatate, echipele de control au aplicat 106 sancţiuni contravenţionale, 72 amenzi în cuantum de 787.000 lei și 34 de avertismente. Totodată, au fost dispuse măsurile complementare de      oprire definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme în valoare de aproximativ 65.000 de lei; oprire temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor constatate la blocul alimentar în 5 cazuri, la următorii operatori economici: A La Chef SRL, Regal Development SRL, Vopmarc SRL, Sildoris Impex Company SRL, Crispetmilan SRL. Deficiențele identificate în urma acțiunilor de control de către comisarii CJPC Bihor au fost: folosirea unor spaţii frigorifice neigienizate, pentru depozitarea materiilor prime și /sau a preparatelor culinare, cu praf în exces, rugină, mucegai și chedere neigienizate, deteriorate; folosirea echipamentelor - cuptoare, tăvi, rafturi, etc. cu impurităţi, arsuri, resturi de alimente, grăsimi; comercializarea/utilizarea în cadrul prestării serviciilor de alimentație publică a unor produse nesigure cu data limită de consum depășită sau pentru care nu se poate stabili încadrarea în această dată; nerespectarea prevederilor privind depozitarea produselor alimentare - așezarea pe paviment a produselor alimentare, lipsa protecţiei împotriva arsurilor de frig, ambalaje deteriorate, neasigurarea temperaturilor prescrise; utilizarea instrumentelor, vaselor neadecvate, din plastic, lemn, email întrerupt, cu puncte de rugină; lipsa verificării metrologice a mijloacelor de măsură, utilizarea mijloacelor de măsură neomologate; lipsa informaţiilor privind ingredientele cu potenţial alergen sau de a provoca intoleranţe alimentare, lipsa declaraţiei nutriţionale, a gramajelor porţiilor. Comisarii CJPC Bihor au transmis, prin intermediul unui comunicat, că vor continua acțiunile de verificare a respectării drepturilor consumatorilor și, indiferent de operatorul economic, vor lua măsuri urgente de conformare, inclusiv sancțiuni contravenționale complementare. Ca urmare a controalelor mulți dintre operatorii economici au înțeles importanța respectării prevederilor legale și, prin urmare, au implementat programe de modernizare a spațiului de lucru și servire, astfel încât să ofere consumatorilor servicii de alimentație publică în deplină siguranță.