În perioada 21-24 octombrie, inspectorii Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (OJPC) Bihor au desfăşurat controale privind respectare prevederilor legale la spălătoriile şi curăţătoriile chimice şi ecologice. Au fost controlaţi 5 operatori economici care prestează servicii de curăţătorie chimică şi/sau spălătorie.

Principalele abateri constatate: neafişarea listei serviciilor efectuate şi a tarifelor aferente; lista incompletă a serviciilor; lipsa termenului de execuţie; eliberarea, de către operatorii economici, de bonuri de comandă incomplete, fără termen de execuţie şi fără specificarea gradului de uzură al produsului preluat; clauze contractuale incorecte (se consideră un grad de uzură în procent fix pentru toate produsele preluate; ca despăgubire, în caz de deteriorare a bunului supus prestării serviciului, se prevede de maxim 10 ori valoarea serviciului prestat, în unele cazuri diferenţa faţă de valoarea produsului deteriorat fiind foarte mare, în defavoarea consumatorului); nepreluarea corectă şi atentă a produselor, respectiv neverificarea existenţei etichetei textile care indică modul de întreţinere (sau preluarea - chiar dacă această etichetă textilă nu există -, cu precizarea că răspunderea îi revine în întregime consumatorului; nerespectarea precizărilor de pe eticheta produsului, situaţie care a dus la deteriorarea produsului supus serviciului etc.
În urma acţiunilor de verificare, inspectorii au încheiat 5 procese verbale de constatare a contravenţiei prin care s-au aplicat amenzi contravenţionale în valoare totală de 4.400 lei, iar pentru remedierea deficienţelor constatate au fost stabilite termene ferme, prestarea serviciilor fiind oprită temporar.