Solicitarea subvenţiei la hectar
S-au prezentat, la APIA Bihor, 37.501 beneficari
Subvenţia pe unitatea de suprafaţă (la hectar) se acordă, pentru anul 2008, prin depunerea unei cereri, la APIA Bihor. Termenul scadent a fost 15 mai a.c., apoi, în perioada 16 mai - 9 iunie, cei care nu s-au încadrat în termen mai pot solicita, prin cerere, această subvenţie, însă li se aplică penalităţi de 1% din suma cuvenită, pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere.
Referitor la situaţia înregistrată, la Centrul Judeţean Bihor al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), în ziua de 15 mai a.c., s-au prezentat 1500 de persoane pentru a depune cereri! "După întocmirea bilanţului, reiese că s-au încadrat în termen 37.501 fermieri, ceea ce reprezintă, procentual, 87,25% din cele 42.962 de invitaţii pe care le-am făcut beneficiarilor de subvenţie din judeţul nostru. După cum se poate observa, nu toţi s-au prezentat, la termen, pentru depunerea documentelor necesare", a declarat, ieri, dl ing. Ioan Grec, director executiv al Centrului Judeţean APIA Bihor.
Continuând calculele, subvenţia solicitată pentru anul 2008, conform cererilor depuse, este pentru suprafaţa de 314.750,65 de hectare, însemnând doar 94% din suprafaţa de teren pentru care, anul trecut, s-a solicitat subvenţia directă/hectar.
Aşa cum a precizat dl Ioan Grec, la centrele locale APIA din teritoriu se vor primi, în continuare, cererile de finanţare (subvenţie) de la persoanele care nu au reuşit, din varii motive, să se prezinte până la data de 15 mai, aplicându-li-se penalităţile, conform regulamentului.
Despre efectuarea plăţilor directe pe hectar, aferente anului 2008, ele se vor derula (dacă nu survin modificări în calendarul plăţilor) în intervalul 1 decembrie 2008 - 30 iunie 2009.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.