Programul PHARE CBC România-Ungaria La Oradea (Hotelul Continental), se organizează, marţi, 19 septembrie a.c., începând cu ora 11.00, o sesiune de informare asupra Programului PHARE CBC România-Ungaria 2005, informare care se adresează celor interesaţi în elaborarea propunerilor de proiecte pentru accesarea acestor fondurilor alocate prin Programul PHARE CBC respectiv. Sesiunea de informare este organizată de Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Oradea pentru Graniţa România-Ungaria. "Cât priveşte Programul PHARE CBC România-Ungaria 2005, el va fi lansat oficial, în 19 septembrie, prilej cu care ne-am gândit să procedăm şi la organizarea acestei sesiuni de informare cu adresabilitate la potenţialii beneficiari ai acestor fonduri însumând 6 334 000 euro. Intenţia noastră este de a familiariza audienţa cu măsurile şi priorităţile acestui Program", a menţionat d-na Livia Banu, director executiv al Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Oradea. În acest context, participanţii vor putea adresa întrebări şi se vor edifica asupra modului de întocmire a proiectelor, proiecte ce urmează a se depune până în data de 13 noiembrie a.c., ora 16.00, la sediul Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Oradea, din Parcul I.C. Brătianu, nr. 8. De altfel, prin e-mail cbc.oradea@rdsor.ro, telefonic sau prin fax (0259/473174) se pot obţine informaţii suplimentare de către toţi cei interesaţi de a accesa fonduri prin proiecte, din acest Program PHARE CBC România-Ungaria 2005.