Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Bihor şi firma Gieffe Corporate organizează, joi, 21 februarie a.c., la sediul din Oradea al C.C.I. Bihor, seminarul cu tema "Soluţii practice pentru implementarea legislaţiei europene în producţia industrială".
Seminarul este programat la ora 10.30, iar temele ce se vor prezenta, cu exemple practice, se referă la normele, standardele europene şi implementarea lor privind domeniul de securitate a muncii, a sectoarelor de producţie cu risc potenţial de incendiu sau explozii. Lectorii vor fi Dragoş Vânju şi Cristian Pinter. Firma Gieffe Corporate este o societate de inginerie, membră a Grupului Etea Sicurezza, lider pe piaţa europeană în domeniu, care se ocupă de securitatea civilă şi industrială.
La acest seminar sunt invitaţi reprezentanţi ai Direcţiei de Muncă, Solidaritate Socială şi Familie, ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului, Comisariatului Judeţean al Gărzii Naţionale de Mediu, Direcţiei de Sănătate Publică din Bihor, reprezentanţi ai administraţiilor publice locale şi ai societăţilor comerciale.