Începând de astăzi, timp de două zile, se desfăşoară, la Băile Felix (Pensiunea Nicoleta), seminarul cu tema "Siguranţa substanţelor chimice", în cadrul Proiectului de Twuinning RO2006/IB/EN-01, care se derulează în Regiunea 6 Nord-Vest sub coordonarea Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului Cluj-Napoca.
La seminar participă specialişti din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, Serviciul Chimicale, Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului Cluj-Napoca, reprezentanţi ai Agenţiilor pentru Protecţia Mediului din Regiunea 6 Nord-Vest (Bihor, Cluj, Bistriţa, Salaj, Satu Mare, Maramureş), ai comisariatului Judeţean Bihor al Gărzii Naţionale de Mediu, ai Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bihor şi experţi germani.
În cadrul seminarului se abordează atât aspecte legislative, cum ar fi Directiva Europeana 98/8/EC pentru biocide, Strategia Europeana privind mercurul, cât şi aspecte privind schimbul de informaţii între diferitele autoritaţi din România. De asemenea, conform organizatorilor, vor fi realizate studii de caz privind inspecţia în domeniul comercializarii de substanţe chimice periculoase, iar la finalul seminarului va fi definitivat programul de instruire pentru a 3-a misiune pe componenta "Siguranţa substanţelor chimice" în cadrul Proiectului de Twinning 2008/2009 din Regiunii 6 Nord-Vest sub coordonarea Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului Cluj-Napoca.