Potrivit unei noi propuneri legislative, comercianţii care utilizează practici incorecte în relaţia cu clienţii ar putea fi sancţionaţi cu amenzi de trei ori mai mari decât în prezent, cuantumul lor putând ajunge până la 100.000 de lei.

Proiectul de Lege, adoptat de Senat încă din decembrie 2009, are în vedere modificarea Legii nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii, în sensul majorării amenzilor contravenţionale, precum şi al introducerii unei noi practici comerciale în categoria practicilor considerate incorecte în relaţia cu consumatorii. Astfel, utilizarea de către comercianţi a unor practici comerciale incorecte, cum au fost definite la capitolul II din Legea nr. 363/2007, este interzisă, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei până la 100.000 lei. Nerespectarea măsurilor dispuse de ANPC se va sancţiona, de asemenea, cu amendă de la 20.000 de lei la 100.000 lei. Totodată, proiectul stabileşte că practica înşelătoare reprezintă activitatea de prezentare spre comercializare a unui produs ce conţine diferenţieri între preţurile cuprinse în acţiunile publicitare (internet, site-ul propriu, pliante), preţul afişat în magazine sau la raft şi preţul real cuprins pe bonul de casă. Iniţiativa legislativă vine în contextul în care în ultima perioadă au fost înregistrate tot mai multe reclamaţii ale consumatorilor referitoare la activitatea unor comercianţi care înţeleg să aplice în vânzarea produselor practici constând în promovarea produselor (prin internet, site-urile proprii, pliante promoţionale) la un anumit preţ, să afişeze în magazine sau la raft un alţ preţ şi să vândă produsul la un preţ mai mare (preţul real, afişat pe bonul de casă).