Se plătesc subvenţiile restante
* Agricultorilor bihoreni, aproximativ 46 miliarde lei *
Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR) îşi respectă promisiunea de a plăti, cât mai repede, subvenţiile restante cuvenite producătorilor agricoli. După ce, în 13 ianuarie 2005, au fost virate 63 de miliarde de lei în contul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Bihor, din totalul de 94 miliarde lei sume restante, acum DADR Bihor a primit aproape 46 de miliarde lei.
Aşa cum ne-a precizat dl drd. ing. Florian Pavel, director executiv al DADR Bihor, "pentru subvenţiile restante, un milion de lei/hectar la înfiinţarea culturilor de toamnă, în 2004, totalizând 23.882.592.000 lei, ordinele de plată au plecat la Trezorerie, astăzi (vineri, 28 ianuarie, n.a.), aşa că, de luni, 31 ianuarie, rugăm primăriile să contacteze trezoreriile locale de care aparţin pentru a se programa să ridice sumele ce le revin în vederea efectuării plăţilor,"
Urmare a acestei tranşe de aproximativ 46 miliarde lei, total, restanţa la subvenţiile prevăzute de OUG 61/2004 este achitată, în totalitate, la fel şi restanţele pentru subvenţionarea seminţei folosită la înfiinţarea culturilor de toamnă (49.720.000 lei), inclusiv 7,3 miliarde lei reprezentând dobânda la creditele pentru zootehnie (O.G. 36/1999).
De menţionat că în suma totală de aproape 46 miliarde lei trimisă producătorilor agricoli bihoreni se mai includ, conform repartizării MAPDR, următoarele: despăgubiri epizootii (10.250.000 lei); subvenţie pentru depozitarea grâului de panificaţie (5.273.263.000 lei); sprijinul pe produs (fără suplimentarea solicitată) - 3.244.780.000 lei; prima la lapte (inclusiv pentru documentaţiile depuse în 7 ianuarie 2005!) - 2.999.380.000 lei; subvenţia pentru zootehnie (HG 1593/2003), dar mai puţin solicitările pentru carne - tineret bovin, în sumă totală de 2.145.861.000 lei; cota de 45% din preţul de achiziţie tractoare şi echipamente agricole noi (HG 918/2004) - 1.081.436.000 lei.
Sistemul de plată, în cazul categoriilor de subvenţii menţionate anterior, este prin virament în contul beneficiarilor sau prin mandat poştal.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.