Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat, luni, prin vânzarea de certificate de trezorerie cu scadenţa la un an, 2,36 miliarde de lei, cu mult peste valoarea programată de un miliard de lei, la un randament mediu de 8,86% pe an, cel mai mic nivel din ultimii doi ani.

 

Randamentul maxim acceptat a fost de 8,89%, iar valoarea totală a cererii de titluri de stat din partea băncilor comerciale s-a ridicat la 6,03 miliarde de lei. Potrivit analiştilor, scăderea randamentului s-a datorat unei cereri foarte mari pentru moneda naţională, atât din partea băncilor locale, cât şi a investitorilor străini, pe fondul îmbunătăţirii perspectivelor economice ale României.

Licitaţia organizată luni a fost prima din acest an pentru vânzarea de certificate cu scadenţa la un an şi a treia pentru titluri de stat. În cadrul celei mai recente licitaţii pentru vânzarea de titluri cu maturitatea de un an, care a avut loc pe 21 decembrie anul trecut, Trezoreria a împrumutat 670 milioane de lei, la un randament mediu de 10%.

Suma totală pe care MFP vrea să o împrumute în primul trimestru de pe piaţa internă se ridică la 10-12 miliarde de lei, însă Finanţele au în vedere şi atragerea de bani de pe pieţele internaţionale de capital, în funcţie de evoluţiile pieţelor financiare şi de oportunităţile oferite de acestea. Potrivit ministrului Finanţelor, Sebastian Vlădescu, România intenţionează să emită eurobonduri în valoare de 1 miliard de euro în primul trimestru al acestui an.

Următoarea licitaţie este programată pe 21 ianuarie, când Trezoreria vrea să vândă obligaţiuni de stat cu scadenţa la trei ani, de 500 de milioane de lei.