Potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei şi Comerţului (MEC), majorarea preţului la energie electrică va fi influenţată de decizia de închidere a unor grupuri termoelectrice, creşterea tarifelor urmând să fie de 2,5% în cazul opririi acestora şi de 5% dacă vor fi menţinute în funcţionare. Ministerul Economiei şi Comerţului a solicitat Fondului Monetar Internaţional o perioadă de o lună pentru a analiza oportunitatea închiderii unui bloc de la centrala Doiceşti şi a altui grup de la centrala Borzeşti. Cele două unităţi termo au furnizat necesarul de energie electrică în momentul opririi Centralei Nucleare Cernavodă, astfel că închiderea acestora trebuie să ţină seama şi de siguranţa sistemului energetic naţional. În acelaşi timp, MEC s-a angajat să închidă grupurile amintite până la data de 30 septembrie, urmând ca un alt grup al centralei Brăila să fie oprit până la 1 iunie. În funcţie de măsurile referitoare la unităţile termo, preţul la energia electrică urmează să crească cu 2,5%, în cazul închiderii acestora, şi până la 5%, pentru decizia de a le menţine în funcţiune. Decizia finală privind creşterea preţului mediu pentru energia electrică revine, însă, Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei. Ultima majorare a preţului energiei electrice a avut loc la începutul acestui an, când tarifele au crescut în medie cu 4,6%, pentru consumatorii casnici.