Potrivit estimărilor Comisiei Naţionale de Prognoză (CNP), salariul mediu net al românilor ar putea creşte în acest an cu 13,2%, până la 1.181 lei (332,7 euro), într-un ritm mai lent decât cel de anul trecut.

Anul trecut, salariul mediu net a fost de 1.043 lei (312,5 euro), în creştere cu 20,4% faţă de nivelul din 2006. CNP îşi menţine inclusiv estimările de creştere a numărului mediu al populaţiei ocupate medii în acest an cu 0,5%, până la 8,30 milioane persoane (de la 8,29 milioane anul trecut) şi susţine avansul numărului mediu de salariaţi, cu 2%, de la 4,77 milioane de persoane în 2007, la 4,86 milioane de angajaţi în 2008. Ca pondere în PIB, valoarea totală a salariilor acordate în acest an în economia românească ar putea scădea uşor la 14,67%, de la 14,75% anul trecut. Estimările pentru acest an ale câştigului salarial real au fost revizuite în scădere, de la 7%, la 5,8%. Totodată, CNP estimează că rata şomajului se va menţine în acest an la nivelul de anul trecut, de 4,1%.