Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 1.155 lei, în luna octombrie 2006, în creştere cu 0,6 la sută faţă de luna precedentă, iar cel net a fost de 866 lei, în creştere cu 0,7 la sută faţă de luna precedentă. Indicele câştigului salarial real, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, a fost de 100,5 la sută. Cea mai mare creştere s-a înregistrat în silvicultură, exploatare forestieră şi servicii anexe, de 10,6 la sută, iar creşteri între cinci la sută şi zece la sută au fost înregistrate în administraţia publică, fabricarea produselor din tutun, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze şi apă, captarea, tratarea şi distribuţia apei.