În luna aprilie, salariul mediu net a crescut cu 7,6% faţă de luna precedentă, ajungând la 1.282 de lei , cu 90 de lei mai mult decât în luna martie.
Şi salariu mediu brut a înregistrat o creştere de 7,9 % comparativ cu luna precedentă, ajungând la 1.751 lei.

Valorile cele mai mari ale căştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţile de intermedieri financiare (3760 lei), iar cele mai mici - în prelucrarea lemnului şi a produselor din lemn şi plută, cu excepţia mobilei (697 lei). Creşteri ale câştigului salarial mediu net, în luna aprilie 2008, faţă de luna precedentă, s-au înregistrat în toate activităţile economice, cu excepţia celor din domeniile de fabricare a produselor din tutun, hotelier şi restaurante. Creşteri ale câştigului salarial mediu net peste media pe economie s-au înregistrat astfel: cu peste 40,0% în industria miljloacelor de transport rutier şi transporturi pe apă; între 19% şi 38% în activităţile: industria minieră, extracţia hidrocarburilor şi servicii anexe, activităţi anexe şi auxiliare de transport şi industria de prelucrare a ţiţeiului, cocsificarea cărbunelui şi tratarea combustibililor nucleari etc. Comparativ cu luna aprilie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 24,8%, iar indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a înregistrat o creştere cu 14,9%.