Administraţia Fondului pentru Mediu a alocat 21 de milioane de lei acestui program, prin care vor fi înlocuite 1.200 de tractoare uzate.

Persoanele fizice care deţin un tractor vechi au, începând cu această lună, posibilitatea să-l înlocuiască în cadrul Programului de stimulare a înnoirii parcului naţional de tractoare, care a demarat la 1 iulie. Programul este similar celui pentru stimularea parcului auto naţional, fiecare proprietar al unui tractor uzat urmând să primească o primă de casare în valoare de 17.000 de lei, sumă pe care o va putea folosi la achiziţionarea unui tractor nou.
În program se pot înscrie proprietarii de tractoare uzate a căror vechime este mai mare sau egală cu 12 ani de la data fabricaţiei. Tractoarele trebuie să conţină cumulativ următoarele componente esenţiale: motorul, transmisia, trenul de rulare, caroseria, şasiul, precum şi echipamentele electronice de gestionare a funcţiilor vehiculului şi dispozitivul catalizator, dacă acestea au fost prevăzute din fabricaţie. Administraţia Fondului pentru Mediu alocă 21 de milioane de lei acestui program, urmărindu-se înlocuirea a 1.200 de tractoare uzate.
Programul se va desfăşura în două etape: prima etapă a început la 1 iulie şi se va finaliza pe 25 septembrie, iar a doua va demara pe 1 octombrie şi se va încheia pe 5 decembrie. Cât priveşte paşii care trebuie urmaţi de eventualii beneficiari ai programului sunt: demararea procedurilor de obţinere a notei de acceptare de la un producător validat ales de beneficiar, obţinerea certificatului de distrugere a tractorului uzat de la un operator economic autorizat să desfăşoare activităţi de colectare a vehiculelor scoase din uz, obţinerea certificatului de radiere a tractorului şi achiziţionarea propriu-zisă a unui tractor nou.
Legea 10/11 ianuarie 2008 pentru instituirea programului de stimulare a înnoirii Parcului naţional de tractoare urmăreşte diminuarea poluării prin scoaterea din uz a tractoarelor vechi, cu perioadă de exploatare depăşită, precum şi creşterea productivităţii activităţii din agricultură.