România, absorbţie zero a fondurilor europene!
În 2007, România nu va cheltui nici un euro din banii pe care Uniunea Europeană vrea să ni-i dea. Avertizarea vine din partea analiştilor economici şi este confirmată şi de autorităţi. Întrucât proiectele au fost făcute prea târziu, România riscă să fie singura ţară comunitară care va avea un grad de absorbţie zero a fondurilor europene. Astfel, construcţia sau reparaţia drumurilor, a şcolilor, sau alte proiecte importante din agricultură sau mediu vor fi amânate pentru 2008. Anul acesta, România trebuia să primească de la UE 1,3 miliarde de euro. Pentru că programele post-aderare au întârziat foarte mult, România a primit doar un avans de 330 de milioane de euro pentru dezvoltare regională. Pentru că banii europeni vor veni cu întârziere, nu vom putea primi fondurile pe 2008, până nu cheltuim sumele pe 2007. Presiunea absorbţiei fondurilor europene, spun analiştii, ar putea crea probleme României. În schimb, România nu înregistrează nicio restanţă la bugetul UE. Din cele 1,1 miliarde de euro pe care trebuie să le dăm în acest an, până acum am plătit deja 700 de milioane de euro.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.