Rigorile contractului de ucenicie la locul de muncă
Potrivit Proiectului de lege privind ucenicia la locul de muncă, iniţiat de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Consiliul Naţional pentru Formarea Profesională a Adulţilor, ucenicia la locul de muncă reprezintă formarea profesională realizată în baza unui contract de muncă de tip particular pe durată determinată.
Persoana încadrată în muncă în baza contractului de ucenicie are statut de ucenic, fapt ce îi conferă toate drepturile şi obligaţiile prevăzute de legislaţia muncii. Orice persoană fizică necalificată profesional, poate încheia un contract de ucenicie în calitate de ucenic începând cu data la care a împlinit vârsta de 16 ani, dar nu mai târziu de data împlinirii vârstei de 25 de ani. Tinerii cu vârste cuprinse între 15 şi 16 ani, pot încheia şi ei astfel de contracte, dar numai cu condiţia obţinerii, în prealabil, a acordului scris al părinţilor sau reprezentanţilor legali, lipsa acestuia atrăgând după sine nulitatea absolută a contractului de ucenicie.
Contractul de ucenicie este un contract individual de muncă de tip particular încheiat pe durată determinată, în temeiul căruia ucenicul se obligă să se pregătească profesional şi să muncească pentru şi sub autoritatea unei persoane fizice sau juridice, denumită angajator, în schimbul unui salariu şi al formării profesionale. Pe lângă clauzele prevăzute în contractul individual de muncă, contractul de ucenicie cuprinde obligatoriu clauze cu privire la: *calificarea, respectiv ocupaţia pe care urmează să o dobândească ucenicul *maistrul de ucenicie care coordonează formarea profesională a ucenicului *locul în care se desfăşoară activitatea de pregătire practică şi locul în care se desfăşoară activitatea de pregătire teoretică *tipul de certificat ce se obţine la încetarea contractului de ucenicie *repartizarea programului de pregătire practică şi a celui de pregătire teoretic.
Durata maximă a contractului de ucenicie este de 3 ani, dar nu mai mică de 6 luni. În vederea formării profesionale a ucenicului, angajatorul este obligat să îi asigure acestuia accesul la pregătire teoretică şi practică.
De adăugat la cele de mai sus faptul că ucenicia la locul de muncă se organizează pentru calificările stabilite prin legislaţia în vigoare şi pentru ocupaţiile cuprinse în Clasificarea Ocupaţiilor din România pentru care există standarde ocupaţionale, respectiv standarde de pregătire profesională.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.