În urma apariţiei O.U.G. 95/2003 privind preluarea de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare a creanţelor bugetare în vederea încasării şi virării lor la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, s-a trecut la predarea soldului acestora către Fond. Creanţele au fost înregistrate în evidenţele contabile ale caselor de asigurări de sănătate şi reprezintă restanţe la data de 30 iunie 2003, nefiind achitate la data predării efective. Sunt exceptaţi de la predare următoarele categorii de debitori: cu înlesniri la plata care nu înregistrează restanţe la data 30 iunie 2003 (celor care li s-a aprobat înlesniri înainte de 30 iunie şi care până la această dată au respectat graficele din convenţie); cei care înregistrează restanţe la data de 30 iunie a.c. şi care au fost achitate integral până la data predării efective. Conform procedurii, au fost predate cu prioritate dosarele debitorilor ale căror restanţe la 30 iunie a.c. au rămas neachitate la data predării efective - 14 noiembrie a.c. - depăşesc valoarea de 1 miliard de lei. La nivelul CAS Bihor s-au înregistrat 42 de agenţi economici, valoarea debitelor restante ridicându-se la 207 miliarde de lei. Următoare etapă de predare va avea loc după data de 21 noiembrie 2003. CAS Bihor atenţionează debitorii, care nu au depus toate declaraţiile privind obligaţiile de plată şi/sau înregistrează restanţe la 30 iunie a.c., neachitate până în prezent, că, în perioada 18-21 noiembrie 2003, au posibilitatea să îşi reglementeze situaţia (actualizarea declaraţiilor nedepuse, achitarea restanţelor).