Respectarea disciplinei fiscale şi consecinţele ignorării acesteia
În cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (D.G.F.P.) Bihor, Activitatea de Control Fiscal îşi desfăşoară acţiunile de inspecţie fiscală în baza programului de activitate transmis de Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, iar selecţia contribuabililor se efectuează la nivel local, din baza de date a D.G.F.P. Bihor.
Peste 3800 de inspecţii fiscale
Nu este lipsit de importanţă să vă prezentăm, pe baza raportului întocmit de către dl Emil Guiaş, director executiv adjunct al D.G.F.P. Bihor - Activitatea de Control Fiscal, principalele repere ale acţiunilor de inspecţie fiscală derulate în anul precedent. Sunt activităţi care, prin specificul şi diversitatea lor, urmăresc respectarea de către contribuabili a disciplinei fiscale, implicit determinarea contribuabililor de a nu încălca legalitatea în domeniul financiar-fiscal.
Iată că, de pildă, pe parcursul anului trecut, au fost efectuate 3839 de inspecţii fiscale, dintre care cele mai multe (1847) au vizat rambursarea de TVA (taxa pe valoarea adăugată), 1059 inspecţii care au verificat restituirea de accize, contribuabilii inactivi, acţiuni pentru reglarea evidenţei fiscale şi depunerea declaraţiilor de inventar, reclamaţii şi alte verificări. Se mai adaugă 228 de inspecţii fiscale generale şi 286 de controale fiscale operative, dar şi 372 acţiuni de inspecţie fiscală solicitate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. "Deşi nu ne-am dorit ca acţiunile de inspecţie fiscală să aibă ca finalitate şi aplicarea de sancţiuni contravenţionale, au fost, totuşi, şi 781 astfel de cazuri, a menţionat dl Emil Guiaş, valoarea amenzilor aplicate însumând 649 mii lei RON". La această sumă se mai adaugă diferenţe constatate în calcularea eronată a impozitelor, majorări şi penalităţi calculate, sume rezultate din confiscări, încât rezultatele acţiunilor de control efectuate înseamnă, valoric, 19.474 mii lei RON.
Cum avea să remarce dl Emil Guiaş, în urma acţiunilor de inspecţie fiscală efectuate în anul precedent de către inspectorii din cadrul Activităţii de Control Fiscal s-au constatat şi cazuri de evaziune fiscală la cinci societăţi, valoarea prejudiciului adus bugetului de stat de aceste societăţi fiind de 6878 mii lei RON.
Început de an, fără ezitări!
Începutul noului an s-a făcut fără ezitări în ceea ce priveşte acţiunile de inspecţie fiscală şi iată că, în luna ianuarie, s-au consemnat deja 243 de inspecţii şi controale dintre care, ca exemplu, 162 privind rambursarea de TVA, 8 la solicitarea Poliţiei, 47 de acţiuni cu tematică diversă...
Doar în interval de o lună au fost aplicate 37 de sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a amenzilor fiind de 24.900 lei RON, încasându-se, deja, 22.900 lei RON. Rezultatul general, însă, al celor 243 de acţiuni de control (vizând diferenţe constatate în calcularea eronată a impozitelor, majorări şi penalităţi, confiscări de sume) însumează, valoric, 113.504 lei RON, încasându-se 96.810 lei RON. "Până acum, nu s-au constatat cazuri de evaziune fiscală, a precizat dl Emil Guiaş, iar dintre principalele obiective ale activităţii noastre, în 2006, menţionez, cu prioritrate, descurajarea evaziunii fiscale, rambursările de TVA solicitate de către contribuabili, acţiunile solicitate de către Parchetul Naţional Anticorupţie, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Garda Financiară".



Comentarii
Nu există nici un comentariu.