Repere 2004
Zona montană şi agroturismul
Bihorul face parte dintre puţinele judeţe din ţară care, prin repartiţia zonelor de relief, beneficiază de un areal echilibrat, zona montană reprezentând, astfel, un segment important atât din punct de vedere administrativ, cât şi agricol. De altfel, şi Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (D.A.D.R.) Bihor îi revine, în acest sens, un rol distinct în mecanismul complex pe care îl are agroturismul, implicit zona montană ca potenţial agricol influenţând agroturismul.
Aşadar, nu întâmplător abordăm un asemenea subiect, D.A.D.R. Bihor fiind, prin cadrul legislativ existent, implicată, în modalităţi diferite, în dezvoltarea zonei montane şi a agroturismului. Să reţinem că zona montană din Bihor cuprinde 12 comune cu satele componente (Borod, Bratca, Budureasa, Bulz, Bunteşti, Căbeşti, Câmpani, Cărpinet, Criştioru de Jos, Curăţele, Pietroasa, Şinteu), alte 12 comune, dar parţial (Brusturi, Derna, Lazuri de Beiuş, Lunca, Popeşti, Remetea, Rieni, Roşia, Şuncuiuş, Tărcaia, Vadu Crişului, Vârciorog) şi două oraşe (Vaşcău şi Nucet) cu 9 localităţi componente.
Un prim aspect ce poate fi reliefat, cum remarca dl drd. ing. Florian Pavel, director executiv al D.A.D.R. Bihor, este alocarea, în acest an, de fonduri agricultorilor din zona montană, pentru sectorul vegetal şi zootehnic, fonduri bugetare destinate susţinerii cultivării suprafeţelor agricole, prime pentru producţia de lapte consum, cât şi subvenţii pentru achiziţionarea de tractoare şi echipamente agricole noi. "Prin Programul FIDA, în 2004, spre exemplu, cu sprijinul şi implicarea D.A.D.R. în elaborarea de proiecte, s-au întocmit 35 de proiecte de finanţare, în valoare de 208.403 dolari, iar B.C.R. a aprobat şi finanţat deja 15 proiecte (101.467 dolari) pentru cumpărarea de animale. Sunt modalităţi prin care, continuă dl Florian Pavel, producătorii agricoli, individuali sau asociaţi, din zona montană îşi consolidează baza de producţie care să susţină practicarea agroturismului."
Apoi, pasul următor, făcut deja în unele localităţi din zona montană, îl reprezintă realizarea pensiunilor agroturistice. De pildă, cele 12 capacităţi de cazare, în comuna Pietroasa, 3 pensiuni agroturistice, la Boga şi una, la Chişcău. Totodată, în zona Remetea sunt două pensiuni agroturistice, una dintre ele având şi o fermă de creşterea struţilor. Dar şi în zona Borod-Bulz au fost create opt capacităţi de cazare şi agrement rural.
În dezvoltarea agroturismului, a zonei montane, un sprijin ce nu poate fi ignorat, ci cât mai bine valorificat îl reprezintă sistemul de finanţare prin Programul SAPARD. Atragerea unor astfel de fonduri a devenit realitate prin cele trei proiecte (aprobate) de pensiuni rurale, în zonele Şuncuiuş, Pietroasa şi Băiţa, alte proiecte fiind pe lista de aşteptare pentru începerea finanţării; dar se adaugă şi proiectele de dezvoltare a infrastructurii unor localităţi din zona montană (alimentarea cu apă, drumuri), la rândul lor cu efect direct în dezvoltarea şi derularea agroturismului.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.