Renta viageră se va plăti în luna aprilie
* Pentru dosarele depuse în anul 2006 şi validate, renta viageră se va plăti beneficiarilor cu mandat poştal în luna aprilie 2007.
* Dintre cele 757 de dosare întocmite în 2006, pentru solicitanţii bihoreni de rentă viageră agricolă, s-au validat 519.
Biroul Judeţean de Rentă Viageră Agricolă (BJRVA) Bihor a finalizat operaţiunea de verificare a documentelor şi de întocmire a dosarelor pentru cei care, până la finele anului trecut, au depus cereri de obţinere a rentei viagere. " În total, sunt 757 de dosare depuse la Agenţia Domeniilor Statului, dintre care, însă, au fost validate numai 519, pentru care s-au emis şi carnetele de rentier. Aşadar, există, la ora actuală, 519 rentieri agricoli bihoreni care îşi vor primi drepturile cuvenite, în luna aprilie, anul curent" - a detaliat dl. ec. Janota Laszlo, şeful B.J.R.V.A. Bihor.
Diferenţa de dosare, cele respinse de către Agenţia Domeniilor Statului (ADS), în număr de 238, nu au fost conforme (complete) ca documente justificative, urmare a noilor modificări aduse Legii rentei viagere. Titularii acestor dosare rămân în evidenţa ADS. Cei care vor reuşi să completeze dosarul respectiv cu actele necesare vor putea beneficia de rentă viageră agricolă, însă de anul viitor.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.