RENAR a trecut pragul DSVSA Bihor-Au început procedurile de acreditare
Reţeaua Naţională de Acreditare din România (RENAR) şi-a trimis reprezentanţii şi în judeţul nostru, la Direcţia Sanitară-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Bihor. Scopul: să vadă şi să se stabilească dacă se poate sau nu acredita Laboratorul judeţean de analize al DSVSA Bihor.
La ora actuală, Laboratorul sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor al DSVSA Bihor are capacitatea, conform dotărilor cu aparatură specifică, de a efectua 20 de sisteme, de metode de analize. "Problema este că Laboratorul nostru nu e acreditat, iar prezenţa comisiei de la Bucureşti a RENAR a fost necesară. Deocamdată, a continuat dl. Petru Gruia, director executiv al DSVSA Bihor, s-au pus în discuţie aspectele specifice acreditării pentru 11 metode de analiză". RENAR, prin specialiştii săi, urmează să se pronunţe, după cele constatate, iar în decurs de cel mult o lună şi jumătate se va decide pentru câte dintre aceste metode de analiză se va da acreditarea.
Aşa cum remarca dl. Petru Gruia, Laboratorul DSVSA Bihor este bine dotat cu aparatură specifică, are specialişti şi experienţă în domeniu. Pentru acest an sunt incluse noi achiziţii de instrumentar şi diferite aparate moderne de analize, suma destinată acestui scop fiind de peste 300.000 de lei.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.