Reguli stricte la etichetarea alimentelor
Etichetele de pe produsele alimentare ar trebui să conţină informaţii nutriţionale, precum şi recomandări cu privire la consumul zilnic.
În urma unei dezbateri lungi, deputaţii europeni intenţionează să acorde consumatorilor posibilitatea de a alege în cunoştinţă de cauză, limitând în acelaşi timp, pe cât posibil, povara administrativă şi financiară a producătorilor. Astfel, deputaţii au susţinut propunerea potrivit căreia cantitatea de lipide, acizi graşi saturaţi, zaharuri, sare şi energie trebuie indicată pe partea frontală a ambalajului. Informaţiile trebuie însoţite de recomandări privind consumul zilnic şi exprimate per 100 gr sau 100 ml. Ei doresc ca şi cantitatea de proteine, glucide, fibre şi acizi graşi trans naturali şi artificiali să fie inclusă undeva pe ambalaj. În ceea ce priveşte etichetarea obligatorie a ţării de origine, aceasta există deja pentru anumite produse, precum carnea de vită, miere, fructe şi legume proaspete şi ulei de măsline, însă, deputaţii susţin extinderea etichetării obligatorii şi asupra tuturor tipurilor de carne, produselor lactate, fructelor şi legumelor şi produselor cu un ingredient. Ţara de origine trebuie menţionată şi pentru carnea şi peştele utilizate din produsele procesate. Totodată, deputaţii europeni doresc ca alimentele care nu au fost preambalate (carnea de la măcelărie) să fie exceptate de la regulile privind etichetarea.
Rezoluţia legislativă a Parlamentului European fost adoptată cu 559 de voturi pentru, 54 împotrivă şi 32 de abţineri. Odată ce legislaţia va fi adoptată, întreprinderile cu profil alimentar vor avea trei ani la dispoziţie pentru a se adapta la noile reguli.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.