Producătorii de medicamente, jucării şi alte bunuri contrafăcute la nivel comercial riscă să facă până la patru ani de închisoare şi să plătească amenzi de până la 300.000 de euro, potrivit reglementărilor adoptate de către Parlamentul European. Măsura a fost aprobată în unanimitate de către Parlament şi de reprezentanţii celor 27 de state ale Uniunii Europene şi va deveni lege. Aceasta pedepseşte infrancţiunile grave de încălcare a drepturilor de autor, a mărcilor sau a drepturilor pentru design pe pieţele interne din Uniunea Europeană. Blocul ţărilor membre UE urmăreşte să distrugă producţia organizată de bunuri piratate sau contrafăcute, în special de medicamente care pot afecta sănătatea publică. Reglementările definesc încălcarea drepturilor de autor ca "deliberată", în scopul obţinerii de "avantaje comerciale", iar "actele utilizatorilor privaţi" pentru uz personal şi noncommercial sunt excluse.