Reglementări privind comercializarea materialelor lemnoase şi a pomilor de Crăciun
În vederea respectării prevederilor legale privind comercializarea materialelor lemnoase şi a pomilor de Căciun în perioada sărbătorilor de iarnă, Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare (ITRSV) Oradea, vine cu mai multe precizări, printr-un comunicat de presă pe care îl prezentăm în cele ce urmează.
Condiţii pentru autorizare
Aministraţia pieţelor, târgurilor, oboarelor, a burselor de mărfuri şi altele asemenea, care solicită autorizarea pentru comercializarea materialelor lemnoase, trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie constituită, în condiţiile legii; să deţină spaţiile necesare desfăşurării comerţului cu materiale lemnoase; spaţiile deţinute să fie autorizate pentru funcţionare, ca spaţiu fizic, de către autoritatea publică locală, precum şi de către autoritaţile statului competente; să aibă angajat cu contract de muncă personal tehnic cu pregătire în silvicultură sau să aibă contracte de prestări servicii cu persoane fizice autorizate, în condiţiile legii, pentru realizarea de lucrări specifice silviculturii; să deţină instrumente de măsurare specifice pentru determinarea dimensiunilor şi volumului materialelor lemnoase care fac obiectul actului comerţului.
Documentele necesare în vederea autorizării
Documentele necesare pentru solicitarea autorizării spatiilor destinate comercializarii materialelor lemnoase precum şi a celor care comercializează pomi de Crăciun sunt: cererea administraţiei pieţei, târgului, oborului, a bursei de mărfuri sau alte asemenea, semnată de persoana competentă. În cazul cererii depuse de administraţia pieţei, târgului, oborului, aceasta va purta în colţul din dreapta sus un aviz al primarului localităţii unde funcţionează piaţa, târgul respectiv, oborul; copia documentului de înfiinţare şi funcţionare a administraţiei pieţei, târgului, oborului, a bursei de mărfuri şi a altora asemenea; copia documentului prin care se face dovada deţinerii spaţiului; copia autorizaţiei de funcţionare eliberată de autoritatea publică locală şi copiile autorizaţiilor emise de autoritatile statului; copia contratactului de muncă pentru personalul de specialitate angajat sau copia contractului de prestări servicii; extras din lista de inventar confirmată de reprezentantul legal al administraţiei pieţei, târgului, oborului, a bursei de marfuri şi a altor asemenea.
Aceste reglementări sunt stipulate de Ordinul ministrului agriculturii pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 545/2004.
Dosarele cu documentele specificate mai sus se depun la sediul Inspectoratului de Regim Silvic şi Vânătoare Oradea, str. Armatei Romane nr. 3.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.