Realizarea proiectelor de investiţii prin Programul "Fermierul"
Adresabilitate directă fermelor familiale cu caracter comercial
Programul "Fermierul" este un ansamblu de măsuri menite să sprijine realizarea proiectelor de investiţii în agricultură, precum şi a celor de dezvoltare rurală. Fondurile alocate pot fi accesate prin întocmirea de proiecte pe obiectivele cuprinse în Programul SAPARD. Din valoarea investiţiei, 50% se alocă din fonduri SAPARD, diferenţa fiind acoperită cu fonduri din Programul "Fermierul", sub formă de credite.
Organizare, structură, condiţionări
Conform prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 20/26 ianuarie 2006, se fac menţiuni directe asupra Programului "Fermierul", specificându-se că acesta se adresează producătorilor agricoli din mediul rural care doresc să îşi organizeze o fermă familială cu caracter comercial de un anumit profil, fermă condusă şi administrată de către proprietar împreună cu membrii familiei. Un asemenea tip de fermă este o exploataţie agricolă constituită din membrii unei familii sau rudele acestora până la gradul IV inclusiv, care desfăşoară activităţi economice în mod independent, iar peste 50% din producţia realizată este valorificată pe piaţă. Totodată, pentru accesarea Programului "Fermierul" se impune ca terenul agricol pe care se realizează investiţia să fie deţinut în proprietate şi/sau cu contract de arendare sau concesiune.
Tot în baza prevederilor O.G. 20/2006, se precizează că ferma familială cu caracter comercial se poate organiza în oricare dintre formele asociative prevăzute de legislaţia în vigoare, iar atestarea acestor ferme se face de către direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti. De asemenea, pentru a beneficia de prevederile O.G. nr. 20/2006, producătorii agricoli trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiţii: au atestat de fermă familială cu caracter comercial; realizează investiţii în producţia agricolă, iar proiectele de investiţii respectă condiţiile de eligibilitate.
Facilităţi pentru fermele familiale
Pentru accesarea Programului "Fermierul", fermele familiale cu caracter comercial au unele facilităţi, referiri la acest aspect fiindu-ne făcute de către dl ing. Florian Vesa, director executiv adjunct al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (D.A.D.R.) Bihor.
De reţinut, în acest sens, că se aplică tarife unice pentru lucrările specifice (realizate de specialişti) în domeniile cadastru, geodezie şi cartografie; beneficiază de scutirea de la plata taxelor de timbru (pentru activitatea notarială) şi a timbrului judiciar datorate pentru autentificarea actelor de transfer al dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole achiziţionate cu scopul constituirii de ferme familiale cu caracter comercial. Asemenea facilităţi sunt în cazul terenurilor agricole situate în extravilan, achiziţionate în vederea constituirii fermelor familiale cu caracter comercial - la prima tranzacţie şi pe baza unui certificat ce se eliberează de către D.A.D.R. Bihor, în baza declaraţiei pe proprie răspundere a producătorului agricol.
Alte facilităţi sunt: scutirea de la plata taxelor/tarifelor, după caz, pentru eliberarea avizului/autorizaţiei sanitare-veterinare, PSI sau sanitare.
Chiar dacă nu le putem spune facilităţi, totuşi, înfiinţarea, la sediul D.A.D.R. Bihor (asemenea în toate judeţele) a Biroului unic de avizare (despre care am făcut referiri, în cotidanul "Crişana" din 16 februarie a.c.) vine în sprijinul producătorilor agricoli pentru simplificarea procedurilor administrative de avizare a proiectelor de finanţare din cadrul Programului "Fermierul".



Comentarii
Nu există nici un comentariu.