Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), rata şomajului a scăzut până la 6,3% în trimestrul al doilea al anului, cu 0,6 procente mai puţin decât în trimestrul anterior.
Studiul publicat de INS arată că, în al doilea trimestru al anului 2009, populaţia activă a României era de 10 milioane de persoane, din care, peste 9,3 milioane de persoane erau ocupate şi aproximativ 620 mii de persoane erau şomeri. Şomerii, în sens BIM (Biroul Internaţional al Muncii), sunt persoanele în vârstă de 15-74 ani care îndeplinesc simultan următoarele 3 condiţii: nu au un loc de muncă; sunt disponibile să înceapa lucrul în următoarele două săptămâni; s-au aflat în căutare activă a unui loc de muncă, oricând în decursul ultimelor patru săptămâni. Rata de ocupare a populaţiei în vârsta de muncă (15-64 ani) de aproape 60% a avut un nivel inferior celui din trimestrul corespunzător din anul precedent (- 0,5 puncte procentuale), dar superior celui din trimestrul anterior (+1,8 puncte procentuale). Ca şi în trimestrele anterioare, gradul de ocupare este mai mare pentru bărbaţi (peste 65%, faţă de aproape 53% pentru femei) şi pentru persoanele din mediul rural (62%, faţă de 57% în mediul urban). De asemenea, rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) este de 24,5%.