Guvernul bate în cuie... * Pentru prima dată în legislaţia românească este consacrată instituţia răspunderii penale a persoanei juridice. * Alături de pedeapsa principală a amenzii, cuprinsă între 2.500 şi 2 milioane de lei RON, se vor institui pedepse complementare. * Noile reglementări răspund angajamentelor asumate de România în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Potrivit Proiectului de lege pentru modificarea şi completarea Codului Penal adoptat de Guvern, persoanele juridice vor răspunde penal pentru infracţiunile săvârşire în realizarea obiectului de activitate sau în numele ori în interesul persoanei juridice. Excepţie de la instituirea acestui principiu vor face statul, autorităţile publice şi instituţiile publice care desfăşoară o activitate ce nu poate face obiectul domeniului privat. Răspunderea penală a persoanei juridice nu va exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a contribuit la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni. Astfel, pentru prima dată în legislaţia românească, este consacrată instituţia răspunderii penale a persoanei juridice. Cât priveşte sfera infracţiunilor care pot fi comise de o persoană juridică, noile reglementări optează pentru "sistemul clauzei generale" care presupune că persoana juridică poate comite, în principiu, în calitate de autor, instigator sau complice, orice infracţiune, indiferent de natura acesteia, urmând a se constata, în fiecare caz concret, dacă sunt sau nu întrunite condiţiile pentru angajarea răspunderii sale penale. Noua reglementare condiţionează angajarea răspunderii penale a persoanei juridice de săvârşirea infracţiunii în realizarea obiectului de activitate a persoanei juridice sau în interesul ori în numele acesteia, fără ca răspunderea penală a persoanei juridice să excludă răspunderea penală a persoanei fizice care a contribuit, în orice mod, la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni. Noile reglementări stabilesc sistemul de pedepse aplicabile persoanei juridice. Alături de pedeapsa principală a amenzii, cuprinsă între 2.500 şi 2 milioane de lei RON, se vor institui pedepse complementare. Acestea sunt: dizolvarea persoanei juridice; suspendarea activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice pe o perioadă de la un an, la trei ani; interzicerea de a participa la procedurile de achiziţii publice pe o perioadă de la un an la cinci ani; interzicerea accesului la unele surse de finanţare pe o durată de la un an, la cinci ani; afişarea hotărârii de condamnare sau difuzarea ei, în Monitorul Oficial, prin presă sau mijloace de comunicare audiovizuală; obligarea la publicitate negativă pe o durată de la trei la şase luni. De asemenea, noile reglementări aduc completări şi modificări şi în ceea ce priveşte confiscarea specială - ca măsură de siguranţă. În acest sens, s-a stabilit că măsura confiscării speciale să poată fi luată nu numai asupra bunurilor produse prin săvârşirea infracţiunii, ci şi asupra bunurilor care au dobândit un alt regim prin infracţiune. În acest mod se urmăreşte soluţionarea problemei cu privire la temeiul juridic al confiscării speciale a bunurilor care au făcut obiectul contrabandei. De adăugat la cele de mai sus faptul că noile reglementări răspund angajamentelor asumate de România în procesul de aderare la Uniunea Europeană.