Rambursarea plăţilor prin Sapardul comunitar şi românesc - Peste 4 milioane de euro aşteaptă, încă, pentru proiectele din Bihor
Din judeţul Bihor s-au depus, în total, 202 proiecte (acceptate) pentru realizarea de investiţii cu fonduri europene şi de la bugetul de stat, în cadrul Programului Sapard comunitar şi Sapard românesc. Dintre cele 202 proiecte, 157 au fost pe Sapardul comunitar, suma intrată din fonduri europene fiind de 26 466 945 euro, şi de 45 de proiecte pe Sapardul românesc, suma fiind de 5 497 155 euro. În total - 31 964 100 euro.
Datele prezentate mai sus ne-au fost oferite de către dl ing. Florian Vesa - director adjunct la Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (OJPDRP) Bihor. Ca o paranteză, prin reorganizările servenite, cu ceva timp în urmă, Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a devenit instituţia naţională care gestionează fondurile Sapard.
Problema invită pentru unii titulari de proiecte cu finanţare din fondurile Sapard a fost că, până la finele anului 2008, ca termen scadent, unele proiecte nu s-au terminat (400 pe plan naţional), deci nu s-au absorbit nici toate fondurile europene aferente lucrărilor în derulare. Comisia Europeană a stopat, anul trecut, rambursarea către România, a plăţilor prin Programul Sapard, până când APDRP nu va remedia deficienţele în sistemul de lucru şi până nu va prezenta, aşa cum i s-a cerut, un plan de acţiune coerent şi confirmarea din partea unui auditor independent că au fost soluţionate deficienţele APDRP.
Din judeţul Bihor, aşa cum a menţionat dl Florian Vesa, există 9 proiecte pentru care se aşteaptă sprijinul financiar din fonduri europene, prin Sapard, suma totală fiind de 2,8 milioane euro. Trei dintre aceste proiecte sunt pe Măsura 2.1 - însemnând lucrări de infrastructură (titulari de proiecte fiind consilii locale), alte 5 proiecte sunt pe Măsura 3.4 - investiţii în piscicultură şi agroturism, iar un proiect este pe Măsura 3.5 - investiţii în drumuri forestiere.
Reveritor la investiţiile pentru care s-au depus proiecte care să beneficieze de fonduri prin Sapadul românesc (cu finanţare de la bugetul de stat), există 7 proiecte pentru care titularii mai au de primit, în total, 1 450 000 de euro. Sunt 4 proiecte pe Măsura 3.4, alte 2 proiecte la Măsura 3.1 şi un proiect pe Măsura 1.1 pentru care se aşteaptă rambursarea cheltuielilor. Dacă pentru Sapardul comunitar se speră ca în 3-4 luni Comisia Europeană să dea "undă verde" rambursării fondurilor, în cazul sumelor din Sapardul românesc nu sunt înca "limpezite apele"...



Comentarii
Nu există nici un comentariu.