Proprietarii fermelor de porci vor suporta costurile de identificare a animalelor
Potrivit unei modificări legislative, adoptate de Guvern, proprietarii fermelor de porci vor suporta costurile de identificare şi înregistrare a animalelor, cheltuieli care anterior erau acoperite de la buget.
"Identificarea şi înregistrarea ovinelor, caprinelor şi suinelor sunt efectuate gratuit, cu excepţia exploataţiilor comerciale industriale de suine. Conform noii reglementări, în cazul exploataţiilor comerciale industriale de suine, autorizate sau înregistrate veterinar, sumele necesare procesului de identificare şi înregistrare a suinelor vor fi suportate de către proprietar", se arată într-un comunicat al Guvernului. O altă modificare este că medicii veterinari liber profesionişti vor putea identifica şi înregistra animale, în baza unui contract de prestare de servicii. "Identificarea şi înregistrarea ovinelor, caprinelor şi suinelor, precum şi mişcarea acestora în Sistemul Naţional de Înregistrare a Animalelor se va realiza şi de către medicii veterinari cu drept de liberă practică. Medicii veterinari liber profesionişti vor putea presta această activitate în temeiul unui contract de servicii, încheiat între aceştia şi direcţiile judeţene sanitar-veterinare pentru siguranţa alimentelor, respectiv a municipiului Bucureşti. În prezent, această activitate este prestată numai de Agenţia Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor", se mai spune în comunicat.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.