Promovarea programului de subvenţionare a producătorilor din zona montană
Ieri, la SERVAGROMEC Oradea
Prin H.G. nr. 562/2005, producătorii din zona montană pot procura utilaje noi primind, din partea statului, o subvenţie de 60% din preţul de achiziţie al acestor utilaje. Unul dintre principalii furnizori de astfel de utilaje, pentru judeţul Bihor, este S.C. SERVAGROMEC S.A. Oradea.
Ca formă de promovare a acestui Program de ajutorare a producătorilor agricoli, conducerea S.C. SERVAGROMEC S.A. Oradea a avut iniţiativa de a proceda, ieri, la prezentarea, pe platoul din incinta sediului, a mai multor utilaje destinate producătorilor bihoreni din zona montană: motocositori profesionale - mărcile Goldoni, Grillo şi MAM, greble mecanice şi aparate de muls individuale.
La această expoziţie în aer liber, participanţii au putut vedea utilajele respective, au aflat caracteristicile tehnice şi preţul de livrare. Totodată, li s-au dat lămuriri cum se procedează la întocmirea documentaţiei necesară achiziţionării utilajului solicitat. De pildă, motocositoarele, cum a explicat dl ing. Teofil Boji, directorul S.C. SERVAGROMEC Oradea, sunt dotate cu motoare de 5 CP pe benzină şi motorină, iar lăţimea de lucru a acestor cositoare este între 0,8 - 1,68 metri, iar preţul de achiziţie variază între 5.400 şi 20.000 lei noi. Din acest preţ, subvenţia reprezintă 60 la sută.
Acţiunea de ieri s-a dovedit utilă, cei prezenţi având, astfel, posibilitatea concretă de a vedea ce pot cumpăra, cum arată utilajele respective, edificându-se asupra utilităţii unei investiţii care, prin subvenţionare, este mai lesne de făcut.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.