Camera de Comerţ şi Industrie (C.C.I.) Bihor, în calitate de beneficiar, având ca parteneri Agenţia de Dezvoltare a judeţului Hajdu Bihar şi Camera de Comerţ şi Industrie Hajdu Bihar (Ungaria) a lansat oficial, ieri, la Oradea, în cadrul unei conferinţe, Proiectul "Unitate şi diversitate în turismul Euroregiunii Bihor - Hajdu Bihar", proiectul beneficiind de finanţare din fonduri ale Uniunii Europene. Proiectul "Unitate şi diversitate în turismul Euroregiunii Bihor - Hajdu Bihar", RO 2004/016-940.01-68-2.2, face parte din Programul România-Ungaria, PHARE CBC 2004/Interreg III A, prioritatea nr. 2, măsura 2.2, finanţat de Uniunea Europeană prin Ministerul Integrării Europene în calitate de autoritate contractantă. Aşa cum a menţionat dl. Constantin Badea, director general al C.C.I. Bihor şi manager de proiect, "scopul principal al acestui proiect constă în dezvoltarea durabilă şi diversificată a turismului transfrontalier, pe baza valorificării superioare a potenţialului turistic existent şi a intensificării relaţiilor de cooperare transfrontalieră între agenţii economici, camerele de comerţ şi agenţiile de dezvoltare din regiune". Totodată, se va realiza promovarea integrată a Euroregiunii Bihor - Hajdu Bihar ca pe o destinaţie turistică europeană, pe baza realizării a şase pachete turistice comune şi a unei mărci turistice distincte. În contextul în care România şi Ungaria sunt ţări membre ale Uniunii Europene, devin şi mai relevante obiectivele şi impactul acestui program: de a genera o eficienţă economică sporită, prin pachete turistice integrate care să reţină cât mai mulţi turişti în regiune, de a continua implementarea strategiei şi a planului operativ de acţiune prin definirea unor activităţi şi logistici comune de marketing şi dezvoltare de pachete turistice, de a se crea acel liant între actorii economici din domeniul turismului din Euroregiunea Bihor - Hajdu Bihar în vederea creării unei pieţe turistice comune, cu potenţial ridicat şi a contribui la dezvoltarea economică şi socială regională. Coroborate, toate acestea produc şi efecte multiplicatoare, benefice privind piaţa forţei de muncă, dotarea şi dezvoltarea infrastructurii, atragerea de investiţii etc. Grupurile ţintă ale acestui proiect sunt reprezentanţii administraţiei publice locale (consiliul judeţean, consilii locale, primării) agenţi economici care îşi desfăşoară activitatea în domeniul turismului şi în activităţi conexe turismului, Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest şi Agenţia de Dezvoltare a judeţului Hajdu-Bihar, ONG-uri care au ca obiect de activitate turismul, camerele de comerţ şi industrie din Euroregiune, asociaţii patronale locale, instituţii de învăţământ, reprezentanţi ai societăţii civile. Durata Proiectului este de 12 luni, cu finalizare în 30 noiembrie 2007, valoarea proiectului fiind de 74.200 de euro, dintre care 7.500 de euro cofinanţarea beneficiarului. În final, se va realiza o broşură - publicaţie ce va conţine 6 pachete turistice comune, în limbile română, maghiară, engleză, germană,franceză, italiană (numărul total al exemplarelor fiind de 9000), realizarea a o mie de CD-uri multimedia, tot în 6 limbi străine menţionate anterior, cu informaţii referitoare la destinţia turistică euroregională, cât şi realizarea portalului de turism cu minimum 1000 de vizitatori, lunar.